Acolo in engleza

acolo in engleza

romanesti unde incing o hora sau danseaza dansul pinguinului. Dacă exprimăm o oră fixă, vom adăuga și cuvântul oclock, iar n cazul n care vom dori să insistăm asupra faptului că este oră fixă, putem atașa și cuvântul sharp. La periferie, ca peste tot mai sunt si blocuri vechi, care necesita renovare. Cică poi face baie acolo atât vara, cât i iarna, temperatura apei rămânând constantă (că doar e în peteră). I încă ceva, lipete-te de un grup care are ghid. Se comporta ca americanii. Romanii - unii s-au integrat, vorbesc bine engleza, sunt civilizati, au joburi si familie. Cu o maină personală, cel mai avantajos este să închiriezi o căsuă în localităile de pe litoral, lângă Kuadas toate sunt ca nite cartiere periferice, cu vile de câte un etaj, curate i organizate. Ce ai zice i de un sky diving peste cetatea Efes? A doua variantă de exprimare a orei este una foarte ușoară, folosită în limbajul colocvial, informal. Past se folosește dacă avem de exprimat maximum 30 de minute, în timp ce to se folosește pentru a exprima minutele cuprinse în intervalul 31-59 minute. Este construita pe un deal, la inaltimea de 130 m, iar la poalele ei se poate observa  confluenta raurilor Buna si Drini. Imaginea cu fabrica pustie, fara geamuri nu e ceva nou pe lume, pentru ca si la noi in tara sunt zeci de astfel de cazuri  pe langa care trecem zilnic si ne intristam. E foarte interesant de observat cum din Troia, odată port la Marea Egee, nu se zărete nici o bucăică de mare. Deci  dupa ghiseu alaturat era chiar  vama albaneza  si treaba a mers foarte repede.

Acolo in engleza - Gama Completa de

Ideea de a vizita Albania imi incoltise in minte mai demult, cam de vreo doi ani, candaflandu-ma intr-o vacanta in Grecia, in insula, corfu, am urcat pe cel mai inalt varf. La vama am stat cateva minute, pentru ca erau 3-4 masini si am trecut fara nici un fel de problema. In fata noastra se inalta mareata Cetatea Rozafa, una dintre cele mai frumoase cetati din Albania, a carei legenda este asemanatoare cu cea a Mesterului Manole. Majoritatea din zona apropiata frontierei vorbesc  limba sarba.  Dar si unul dintre cele mai vechi din Europa! Localitatea dinspre bulgari se numete Eceabat, iar Çanakkale se află pe partea cealalta a Str. Stiam ca albanezii fac cea mai buna paine si ca imnul lor national Pe-al nostru steag e scris unire este compus de Ciprian Porumbescu. Ce să vezi pe lângă Kuadas. Ei isi cumpara o casa noua in luna mai. Impreuna cu always, pentru a exprima iritarea sau dezaprobarea: She's always coming in when we talk something important. Troia, care este acolo in engleza în drumul dintre Çanakkale i Izmir, cu un ocol de vreo 10km. Dacă avem de exprimat ora 7:30 vom spune, pur și simplu, seven thirty, în timp ce pentru 10:44 vom spune ten forty-four. Arata comic atunci cand canta la trompeta. Ne-am descurcat perfect cu limba, vorbind sarbeste si englezeste. Nici pungile aruncate cu gunoi, pe marginea lacului unde am oprit nu ne erau straine. Dacă are ceasul înainte, îi vom spune Your watch is fast. Intrebuintare (cand folosim acest aspect al Prezentului in vorbire). Zarim si primele moscheie! Dar pentru cei care nu au masina, e bine de stiut ca din Budva se poate alege o excursie optionala cu autocarul in Albania. Poi înota i cu un delfin, la aquapark-ul de lângă Kuadas - Adaland, zic ei mai mare decât orice aquapark din Europa. Ma bucur nespus ca am reusit sa vad un coltisor din Albania, chiar daca nu am vazut partea de litoral. Deci, tot ce trebuie să rețineți este ordinea de exprimare și când folosim past.Rețineți succesiunea minute past sau to oră, cu precizarea că este vorba de ora următoare dacă folosim. Altii joaca Texas Hold'em zi lumina incercand sa-i curetze de niste bani pe americanii care se aseaza la masa de joc. De ce ne credem noi mereu mai cu mot in frunte? Parga si din nou, lefkada si in loc sa o luam spre casa, am virat invers pentru alte cateva zile de vacanta. Asta daca ma luam dupa ce citisem pe internet. De asemenea, merită să reținem faptul că watch este ceas de mână, în timp ce clock este un ceas mare, de obicei de perete. Am ajuns in Budva pe inserat, pentru ca drumul acesta a fost mai lung, dar deosebit de frumos. Noutarea este reprezentata de slujba de la moscheia din centrul pietonal, care rasuna la difuzoare pe strazile din jur.

0 commentaires
Laisser une réponse

Votre adresse email ne sera pas publiée. Les champs requis sont indiqués *